Mircea Iordache
C. Vizite la locurile natale și servicii
3.- VIZITE PRIN LOCURILE NATALE ȘI LA LOCURI DE MUNCĂ.
Voi prezenta numai câteva imagini, având în vedere că tema asta am dezvoltat-o mult în „Viața mea ca o fantomă”.
a.- Vizită pe la fostele locuri de muncă, unde am funcționat ca asistent medical,
La Răteşti în căutarea de cunoștințe |
De vorbă cu domnul Grigorescu, |
„Pământ natal, eşti cu atât mai mult al meu cu cât eşti mai departe”. citat clasic din Luis Cernuda (1940) |
Dispensarul la Costică Dumitrescu |
Dispensarul Ojasca, azi primărie |
„Acceptarea este un dans de o viaţă. Cu cât dansezi mai mult, cu atât devii mai priceput. Dar niciodată nu dansezi perfect. Cu cât eşti mai nefericit, cu atât mai dificil devine dansul, pentru că trebuie să dansezi cu nefericirea ta. De aceea este atât de importantă acceptarea. Cu cât accepţi mai mult viaţa aşa cum este ea, cu atât dansul devine mai uşor”. citat din Paul Ferrini |
b.- Vizite pe plaiurile natale
Prin 2007 mi-am descoperit pasiunea de a revedea locurile copilăriei și tinereților mele:
Din incursiunile prin locurile natale am gustat din mierea vremurilor tinereții, am îmbrățișat sufletele multor prieteni și ale rudelor, mi-am făcut noi prieteni. Cu alte cuvinte pot spune că am făcut o baie de fericire și m-am simțit dator să slăvesc acele locuri prin cărțile mele: Dâmbroca – Curcubeu peste timp, Săgeata – Zbor prin vremuri, Viața mea ca o fantomă și altele.
c.- La marea Egee cu Sabin
Din păcate de la acea frumoasă trăire nu am realizat imagini și o prezint doar prin câteva descrieri:
Am mers cu Sabin și cu un prieten al fiului Dan, Florin, în Grecia, la Marea Egee – Stațiunea Paralia Katerini.
A fost un sejur minunat, presărat cu mici momente tensionate, din grija ca Sabin să nu depășească limitele balizelor. că la vârsta lui de 11-12 ani nu-și dădea seama de pericolele care-l pândeau.
La hotel aveam o cameră cu 3 paturi, aliniate pe aceeași parte. Am ocupat patul dinspre fereastră, Sabin se afla la mijloc, iar Florin spre ușa de intrare.
Spațiul era cam restrâns, dar nu prea ne păsa, căci aveam
Alte preocupări.
Micul dejun intra în tariful cazării, iar în rest serveam masa pe la diferite restaurante din stațiune. Era suficient de bogat și noi, aveam grijă, ca românii, să luăm și la pachet pentru prânz. Mai cumpăram câte ceva și ne asiguram hrana și pentru cină. De câteva ori am mers cu Sabin și am servit meniul lui preferat Shaorma. Și fructe am consumat multe: piersici și pepeni.
M-am plimbat cu Sabin de mai multe ori, prin stațiune și împrejurimi și am rămas cu amintirea unor locuri frumoase și bine întreținute.
Despre plajă și despre mare nu pot spune decât că îmi imaginam cum arată raiul. Era un peisaj de vis, cu marea limpede și de un verde-albastru nemaipomenit. Îmi aducea aminte de largul mării de la o stațiune din zona Constanței, când m-am plimbat cu un vaporaș, în larg, la o oarecare distanță. Pe atunci aveam cam 38 de ani, și simțeam chemarea mării, chiar dacă nu eram un bun înotător. Apa mării era limpede, limpede, transparentă până la vreo 10-15 metri. Ce simțeam ? Simțeam o plutire plăcută corpului, dar psihicul îmi era tulburat ca de un pericol iminent. Apă era călduță, dar cam la o jumătate de metru dădeam de apa rece, și parcă mă trăgea cineva de picioare.
Acolo, la Marea Egee, nu aveam nicio teamă pentru mine. Teama mea era pentru Sabin, că în naivitatea lui și în grozăvia de a arăta ce poate, avea tendința să treacă dincolo de balize.
Nu l-am lăsat pe Sabin singur în apă, ci-i dădeam voie până unde apa venea pe la piept. Când începea el să înoate, mă porneam și eu și nu-i permitem să treacă dincolo de mine. Într-o zi cam a forțat nota și l-am certat, i-ar el s-a enervat și m-a cam jignit. Cu mare greutate m-am stăpânit să nu-l lovesc, am plecat înapoi la cameră supărați unul pe altul. În ziua aceea am stat supărați și cred că el și-a dat seama de greșeală și de obrăznicie și încerca să „dreagă busuiocul”.
În ce privesc cheltuielile, Sabin a primit ceva bani de la părinți, care s-au dovedit insuficienți pentru a-și satisface micile plăceri gastronomice. Pe lângă ceea ce a avut i-am mai dat și eu, dar banii lui s-au terminat înainte de plecare. Avea oare cari regrete că nu a păstrat niște bani să-i dea mamei lui la întoarcere.
Eu, nu-mi terminasem rezervele de bani, mai aveam vreo sută de dolari și am gândit că i-aș face o plăcere lui Sabin dacă împart cu el ceea ce mi-a rămas, dar nu i-am dat decât la plecarea spre casă. Când i-am dat banii mi-a plăcut mult de el. S-a bucurat ca un copil pentru primirea jucăriei râvnite, dar atunci era vorba de o jucărie de suflet și s-a bucurat că poate să-i dea o sumă de bani mamei lui la întoarcerea acasă. A fost pentru mine o mirare plăcută, o minunare. Câți copii sunt în stare de asemenea gesturi?
d.- La Jupiter cu Rodica
Prin luna august a anului 2017, am mers cu Rodica la mare, în stațiunea Jupiter.
Apă, aer, soare – la mare
Rodica, o făclie de dor care mi-a luminat viața
|
Ca-n filmul „Bătrânul și marea”. Bătrânul sunt eu, marea se vede, balena nu se vede, dar sufletul o percepe ca pe bătrânețe mea care începe să mă hărțuiască |
|
|