|
D. Unele chei ale trăirii și ale credinței
CARACTERUL
Caracterul este la temelia demnității personale,
Dacă omul va îmbina fericirile altora cu ale sale.
Hotărârea, dreptatea, exemplul și sinceritatea,
Alcătuiesc caracterul și-i dau omului identitatea.
Caracteru-i ca un arbore, reputația-i ca o umbră,
Arborele e lucru real, reputația poate fi sumbră,
Nu judecați oamenii după cei cu care se adună,
Uitați că Iuda avea amici iresponsabili, nu glumă!?
Podoaba vieții e talentul, cununa lui – caracterul,
Mult mai important este caracterul decât talentul,
Caracterul nu e un dar, e suma de deprinderi tari
Dobândită prin experiențe de viață și eforturi mari
Caracterul nobil, un spiritual drept, natură veselă
Și un corp sănătos, ne sunt bunurile de mare fală
Ele sunt cele mai de preț bunuri ale vieții noastre,
Iar puterea caracterului se regăsește în dragoste
Caracterul este alcătuit, firește, din minte și suflet,
El depinde de educație și poate să devină „complet‟,
Omul de caracter este respectuos, e atent și umil,
Un om măreț întotdeauna va dori să se arate gentil
Caracterul nu se creează prin ateism, ci cu credință,
El se poate dezvolta doar prin încercare și suferință,
Marile caractere sunt întemeiate pe opinii evidente,
Doamne, dă-ne nouă caractere cinstite și pertinente
CHEIA RELAȚIILOR - ASCULTAREA EMPATICĂ
Ascultarea empatică salvează relatarea,
Salvează calitatea relațiilor interumane.
Prin așa ascultare se câștigă încrederea,
Creându-ne apropieri și conexiuni umane.
După ce ascultăm pe cineva vorbind,
Căutăm un autobiografic răspuns,
Evaluăm de suntem în același gând,
Întrebăm cu un subiectivism pătruns.
Sfătuim din propria noastră experiență,
Interpretăm după propriile motivații,
Totul trebuie făcut cu mare prudență,
Limbajul logic nu are sentimente, emoții.
ATENȚIA
Cel mai scurt drum către știință
Este să știi să asculți cu atenție,
Să acorzi atenție cu mare elocință,
Să n-o lași cuprinsă de apatie!
De privim atenți la un lucru, desigur
Că el va deveni tot mai interesant,
Atenția și ascultarea ne duce la sigur,
La împlinirea oricărui deziderat.
Acordați atenție activității din prezent
Duceți-o la final de parc-ar fi ultima,
Domnul te cheamă, nu poți fi absent,
Vei lăsa-n urmă tot ce-ai făcut ca lumea.
Secretul unei memorii bune e atenția,
Asta depinde de interesul pentru subiect,
La alte persoane să nu avem pretenția
A le impresiona, vorbind doar noi insistent!
Geaba ești serios dacă nu știi să fii atent,
Atenția inteligentă e mereu perspicace,
Cine contemplă atent lucrul insignifiant,
Chiar de pare frivol, în esențe-l preface.
Atenția e în realitate o virtute morală
Înseamnă să fii drept cu alții și cu tine.
Orice senzație, poate deveni mai clară
Dacă-i acordăm atenția care i se cuvine.
BLÂNDEȚEA
Blândețea este sprijinul răbdării, uşa iubirii,
Cedarea din drepturile și propriile așteptări,
Din dorința de a servi prietenii și musafirii,
Și pe oricare persoană prin bune coabitări.
Oricine este în mod natural focar al iubirii,
Cu focarul - Dumnezeu Tatăl, începând
Continuând prin Fiul, care e Vița Mântuirii,
Și cu mlădițele care dau vinul bunului gând.
Prin blândețe, sufletul capătă simplitate,
Ceea ce conduce la idealul ființei spirituale.
Blândețea-i stânca de care se sparg toate
Valurile grele ale vieții. Răbdarea stă-n cale.
Când oamenii vă rănesc cu-a lor neomenie,
Folosiți cuvintele calde, mai pline de ardoare,
Pentru a-i vindeca de boala lipsei de armonie,
Folosiți multă blândețe, înțelegere și iertare!
Turma lui Hristos se păstorește cu fluierașul,
Nu cu bățul, deci cu blândețe, nu cu asprime,
Contează ce exemplu de viață are păstorașul,
Nu este de ajuns predica, din amvon, ce o ține.
Ușa către Prezența Divină se deschide când
Îi accepți cu amabilitate pe ceilalți, cum sunt,
Se deschide voit, a-i avea în simț și în gând.
Doamne adu blândețea Ta, din Cer pe pământ!
CINSTIREA
Orice loc în care suntem cere a lui sfințire,
Cine pe altul omenește, se cinstește pe sine,
Că omenia cere omenie și cinstea, cinstire,
Iar cinstea și ocara nu au locuri comune.
Cinstirea sau venerarea e calea prin care
Se arată respect și dragoste de cele sfinte,
E o mică confuzie între cinstire și ardoare,
Împreună sunt aduse Cerescului Părinte.
Cinstea și viața nu le poate nimeni înapoia,
Ele ar putea fi pierdute oriunde, oricând.
Cine și-a pierdut cinstea, își merită tămâia,
Cinstea-i cea mai cinstită lege pe pământ.
Cinstea si bunătatea întrec orice frumusețe,
Frumusețea cinstei prin sărut se sfințește,
Sărutul aduce dragostei și credinței binețe,
Icoana Mântuitorului în metanie se cinstește
Cinstea părinților e cea mai prețioasă zestre.
Cinstiți-vă părinţii și veți avea multă fericire!
Din casa sufletului să privim, prin ferestre,
Frați și surori și tot ce ne este a țării cinstire!
Să ne cinstim eroii care s-au jertfit la hotare,
Că rodul faptelor lor bune au dat cinste țării,
Îngenunchind la Domnul, în rugăciune mare,
Să-i pomenim pe eroii țării în fața lumânării.
Cinstea nu se cumpără și nici nu se vinde,
De la omul cinstit este de ajuns un cuvânt,
Iar credința în Dumnezeu de cinste depinde
Cinstea este o floare rară, divină pe pământ.
„Adevărata cinstire pe care o acordăm Fiului lui Dumnezeu, ca și cea pe care o aducem lui Dumnezeu, ca părinte, constă mai ales într-o viață cinstită. (Origen)
Căci Iisus însuși a mărturisit că un prooroc nu e cinstit în țara lui. (Ioan 4.44) Cel care cinstește pe tată se va curăți de păcat.”
|
CONȘTIINCIOZITATE
Conștiința-i forma cea mai înaltă de reflectare
A realității obiective, care-i e proprie omului,
E un produs al creierului, ca formă de organizare,
Prin care omul își dă seama de esența binelui.
Conștiinciozitatea-i cel mai puternic și prețios
Corelat al performanțelor de la locul de muncă,
Munca susținută și fără excese ține omul sănătos,
Știința a descoperit acest secret de viață lungă.
Conștiinciozitatea-i asociată oamenilor disciplinați
Cu simț al datoriei și cu mare nevoie de realizare,
La polul opus se pot găsi cei ce privesc relaxați,
Care tind să amâne sarcinile la orice complicare.
Conștiinciozitatea este dependentă de educație,
Ce se sădește-n mintea copiilor silitori, conștiincioși,
Care fug de zgomote și de vulgarități cu abnegație,
Și care devin în viață valoroși și dreptcredincioși.
Lumina credinței aduce în oameni conștiinciozitate,
Iar întunericul necredinței e sursă de inconsecvență.
Să ne rugăm la Dumnezeu să ni le îndrepte pe toate
Greșelile noastre, să ne dea conștiință consecventă!
CREDINȚA
Deşi pare abstractă, credinţa este concretă,
Deşi pare imposibilă, credinţa este adevărată
Deşi pare grea, credinţa ne aduce odihnă.
Deşi pare oarbă, credinţa e plină de lumină.
Credinţa se plinește în fapt, aici pe pământ,
Omul lipsit de credință este un om pierdut.
Este mai dificil și mai important să ai credință,
Căci dacă ai credință, totul devine cu putință.
Credința-i ca o rădăcină din care cresc tulpinile,
Frunzele, florile și fructele bune, care-s faptele,
Credința face ceea ce omul și legea nu pot face.
Hrăneste-ți credința, temerile vor muri în pace!
Cred în Dumnezeu cum cred în răsăritul de soare,
Nu pentru că Îl văd, ci pentru că se simte în zare,
Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar trebui inventat,
Pentru că fără de Dumnezeu universul ar fi uitat.
Doamne, n-am credință mare dar pot fi încrezător
N-am dar mare să-ți ofer, cu viața Îți sunt debitor.
Să ne plecăm cu credință, cu rugă la Dumnezeu,
Să ne țină în sănătate, iubire și credință, mereu!
GENEROZITATEA
Generozitatea este noblețe și mărinimie,
Dispozițiune către binefacere și dărnicie,
Ea este antidotul ideal împotriva lăcomiei
Și-i virtutea de a dărui, cu mâna omeniei.
„Iubeşte-ti aproapele ca pe tine însuți!‟,
Că binele ce-l faci, Dumnezeu ți-l va însuti,
Nu te preocupe niciun avantaj pentru tine,
Consideră că nimic în schimb nu ți se cuvine!
Generozitatea e o calitate general-umană
Pe care mulți o dețin ca pe-o cerească mană,
Omul generos e acela care oferă o favoare,
Cei buni, cu iubire în inimă, au astă ardoare.
Generozitatea cred că înseamnă cu adevărat,
Să dai totul și să crezi că nimic nu te-a costat,
De veți fi generoși, cu iubirea voastră demnă,
Toată lumea vă răspunde cu aceeași monedă.
Totuși, a fi generos mai implică și alte aspecte.
Tineretul trebuie educat pentru implicări directe,
Și mai presus de toate să ne rugăm încă o dată,
Doamne dă-ne generozitate și dreaptă judecată!
PĂCATUL
Păcatul este încălcarea unei legi, greșeală, vină,
E o abatere de la vreo normă de sorginte divină,
Cusur, defect, slăbiciune, patimă, viciu, scădere,
Ceva rău, necaz, pacoste, năpastă, nenorocire.
Din păcate = din întâmplare sau din nenorocire;
A te împinge păcatul = imbold pentru păcătuire;
Ducă-se la păcatele = ducă-se la „ucigă-l toaca‟;
Lasă-mă păcatelor mele = dă-mi pace, gata joaca.
Sunt și alte uzanțe pentru păcătosul cuvânt păcat,
Se folosește și sintagma „În ce păcat am călcat.‟
A păcătui e posibil pe pământ, e ceva omenesc,
A justifica păcatele, e păcat mai mare, diavolesc,
Cel ce te iubește și te urăște îți vede păcatele,
Fiecare păcat este rodul colaborării cu … altele.
De ce nu a lăsat Dumnezeu oameni fără păcat,
Ca să nu mai fie nevoie, cu milă să fie rugat?
In inactivitate nu-i păcat, lenea-i păcatul mare,
Cu Păcatul Originar, omul e-n de sine înstrăinare,
Tocmai fiindcă și-a vândut propria sa sacralitate
Ca pe marfă, să hrănească religia cu rele bucate.
Nimic nu încurajează păcatul așa mult ca mila,
De-i dai unui cerșetor prea puțin, îl prinde sila,
Ceea ce pentru uni-s păcate, pentru alți-s erori,
Am căzut în păcat, trebuie să ne căim adeseori.
Din păcate, la optzeci de ani poți fi îndrăgostit,
Eu scriu în adins pentru a simula că sunt fericit.
Dumnezeu a făcut lumea, luna, soarele și vântul,
Oare cum de diavolii umplu de păcat pământul!?
Am comis unul dintre păcatele cele mai grave,
N-am fost fericit, am încercat doar vise firave.
Când ne aducem aminte de ale noastre păcate,
Dumnezeu le uită! Să-I mulțumim pentru toate!
IERTAREA
Iertarea-i atunci când ștergem din minte greșelile
Celor care ne-au făcut rău, afectându-ne interesele.
Mai presus de toate iertăm pe cine-și cere iertarea,
Cum apa stinge focul, al minții foc îl stinge uitarea.
Să fim îngăduitori, căci toți avem nevoie de iertare!
Atunci când ierți pe cineva, înseamnă și împăcare,
Ea aduce bine celui ce o face și celui ce o primeşte,
Iertarea este calitatea omului bun, mânia greșește.
Oamenii pot fi mai iertători decât ne putem imagina,
Dar mai întâi trebuie pe noi înșine să ne putem ierta.
Să ne eliberăm de amaruri, să mergem mai departe,
Iertarea e o virtute creștină, e bazată pe caritate.
A cere iertare este mai mult decât a avea remușcări
Partea mai nobila a raţiunii e opusă oricărei înfurieri,
Ea spune ca-i mai prețios sa ierți, să nu te răzbuni,
Ci, să ajungi la împăcare ca între niște oameni buni
Dacă-i judeci pe alții n-ai iertare, te auto condamni,
Că toate judecățile, cât și iertările trec și prin inimi
Nu este iubire fără iertare și nici iertare fără iubire.
Doamne adu-ne nouă iertarea cu toată a ei fericire!
ÎNȚELEPCIUNEA
Înțelepciunea e capacitatea superioară de înțelegere
Și judecare a lucrurilor, având o adâncă cunoaștere
A realității, cu experiența și echilibrul ce o încunună.
Din nefericire nu se împrumută, nici nu se cumpără.
Și dacă ar fi de vânzare, nu se vor găsi cumpărători.
Filosofii o consideră ca cea mai aleasă dintre comori,
Această comoară strălucește și niciodată nu se stinge
Îi caută pe cei demni cu bucuria nemuririi veșnice.
Înainte de orice ea are un caracter utilitar, practic,
Vizând garantarea unor șanse de reușită în uz faptic
Și, ferirea celui ce o are de insuccese și de alte rele.
Sinonime are: prudența, chibzuința, buna prevedere.
Cine trăieşte fără greș, nu e înțelept după cât crede,
Prostul se crede înţelept, dar înţeleptul, prost se vede,
Gândul nu coboară acolo unde aude prea multă vorbă,
Dacă ești înțelept, prostului nu i te băga în „ciorbă‟!
Înțelepciunea este cu un grad neobișnuit de simțire,
Cel iubitor vrea înțelepciune, iar înţeleptul vrea iubire,
Tăcerea-i înţelepciune, dar să taci mereu nu e înţelept.
Înțeleptule, încearcă să vezi ce-i strâmb și ce-i drept!
A întreba pe un om înţelept este începutul înţelepciunii,
Cum, a-L întreba pe Dumnezeu este începutul rugăciunii,
Înţelepciunea e întâlnirea dintre îndoială şi fapta certă
Culmea înțelepciunii: „să se urce la cap golul din burtă‟.
Se zice că înţelepciunea este dumnezeiască, sursa vieţii,
În ea sunt ascunse comorile inteligenței și ale științei,
Iisus le recomandă apostolilor săi, privind înțelepții:
„Să fiţi nevinovaţi ca și porumbeii și înţelepţi ca şerpii!’’
Înțelepciunea nu este altceava decât o știință a fericirii,
Este produsul încercărilor vieții, rodul trudei și al durerii,
Acest dar este rezultatul căutării, al cuceririi din mereu,
Al rugăciunii, cu o dragoste sinceră pentru Dumnezeu.
MĂRINIMIA
Mărinimie e a veni în întâmpinarea nevoilor cuiva,
Fără a avea ca motiv vreo recompensă sau altceva,
Înseamnă a fi bunăvoință, înțelegere, generozitate,
Îngăduință, milostenie, bravură, curaj, temeritate.
În viață te confrunți cu alegeri, cu responsabilități,
Poți să te codești pentru a nu-ți ieși din priorități,
Fie că te ferești de vreun eșec, evitându-i calea,
Fie fiindcă de regulă eviți dificultatea și provocarea
Năzuința spre măreție e-n nucleul virtuții mărinimie,
Care înseamnă „măreția inimii‟, pentru a vieții linie,
Mărinimia dă orientare minții către lucruri mărețe
Spre lucruri care merită cinste, prin fapte îndrăznețe
Dar să vă prezentăm un exemplu de măreție colosal
Totul a început din cel de al doilea război mondial,
Când biserica catolică și credința au fost grav atacate,
Atunci un croitoraș mărinimos a inventat ceva aparte,
A jucat un rol cheie în conservarea culturii poloneze.
Acel Tyranowski a inițiat grupuri pe care să conteze,
Numite Grupurile Rozaliu Viu, riscându-și chiar viața,
Slujind chiar în locașul său pentru a păstra credința.
Această slujire clandestină a avut ecou în cei implicați,
Încât zece dintre ei au avut în final să devină preoţi,
Unul dintre aceia deveniți preoți a fost Karol Wojtyla,
Acest mărinimos a devenit Papa Ioan Paul al II-lea.
Mărinimia judecă doar cu sufletul și gândește cu inima,
Un fel de inteligență superioară, o aduce bunătatea,
Ea e aceeași cu mărinimia, și este o iradiere a fericirii,
Bunătatea este o floare, esență a iubirii și nemuririi.
Din mărinimie și din credință, muți și munții din loc,
Dragostea-i mărinimie, cutezi să bagi și mâna-n foc.
Frumuseţea-i strălucirea adevărului şi aura dimineții,
Dar Dumnezeu e mai presus decât esența frumuseții.
ONESITATEA
Prin onestitate înțelegem a dobândi încrederea în viitor,
Prin relatarea corectă a trecutului, și a evenimentelor.
Onesitatea înseamnă cinste, corectitudine, integritate,
Ea are valori perene reflectate prin virtute și probitate.
Să fii onest e un lux pe care cu greu ți-l permiți azi,
De nu ești onest mereu cu oamenii, în ochii lor scazi,
De multe ori pentru a fi bun e de ajuns să nu fii rău,
Să nu fii egoist, individualist, să ai un blazon al tău.
Știm cele patru ingrediente ale prieteniei adevărate:
Grija de aproapele, încredere, bunătate și onestitate.
Cel mai dificil, dar eficient mod de a motiva oamenii,
E voința lor, dacă își doresc ceva, după pofta inimii,
E în om un instinct infailibil de a discerne binele de rău,
A fi onest cu tine și cu viața ta și a suferi în sufletul tău,
Aceasta determină ca onestitatea să fie ceva mai rară,
Cei incoruptibili rămân într-o stare materială precară.
E calitate morală de preț, presupune judecată dreaptă
Și acord între ceea ce simțim, spunem și facem, e artă,
E acea trăsătură de caracter, de-a lungul vieții lucrată,
Nu moștenită genetic, și care ca sinceritatea-i tratată
Onestitatea este primul capitol din cartea înţelepciunii.
Ea se regăsește în fiecare dintre noi în aura rugăciunii,
În respect, curaj, loialitate, onoare, bunăvoință, cinste,
Dar mai presus de toate stă credința în Divinul Părinte.
Se zice că onestitatea este scara care suie la Dumnezeu,
Prin apropierea de El, gradul de onestitate crește mereu,
Astă calitate morală funcționează ca un far în întuneric,
Că pentru calităţile bune Domnul e cel mai bun sfetnic.
RĂBDAREA
Răbdarea vine a accepta o situație ostenitoare,
Fără a i se stabili vreun termen pentru finalizare,
Este o dispoziție firească de a accepta neplăceri,
Tăria de a aștepta în liniște cursul unor întâmplări.
„Dacă-i iubire şi răbdare, nimic nu este imposibil.”
Răbdarea este arta de a spera și de a fi capabil,
Ea este ca o comoară, și-i în suflet bine ascunsă,
Domnul, peste puterile noastre, ispita nu o lasă
Răbdarea e putere morală. Ea ajută să calmeze
Sentimentele de supărare și revolta să o sfideze,
Sau liniștește toate durerile și suferințele grele.
Răbdarea alină suferințe și mărește experiențele
Răbdarea, ne rezolvă ce nu poate nimic altceva
E o coroană de preț, și doar înțelepții o pot avea
Adeseori ne pierdem cu firea, în situații banale,
Uitând de unele teorii, cu filosofiile lor informale
Unde nu există răbdare, acolo nu e nici iubire,
Faptul că nu faci rău nu stă numai în mântuire,
Ci pentru că rabzi răul cu mult curaj bărbătesc,
Cel fericit este acel cu răbdare în chip creștinesc.
Nu pot fi învinse ispitele fără rugăciune și răbdare,
De le veți neglija, vă veți încâlci în ele și mai tare
Să nu ne despărțim de iubirea-n Iisus a Crezului,
Ci să răbdăm greul din suflet, cerând ajutorul Lui!
SMERENIA
Smerenia este atitudinea umilă, respectuoasă,
Comportarea plină de bună-cuviință și supusă.
Smeritul e plin de evlavie, cucernicie, pioșenie,
De credință, religiozitate, devoțiune, cuvioșenie.
Smeriții au conștiința că reușitele sunt rezultate
Ale investițiilor din viața lor, care-s de alții făcute.
Smerenia e poarta căii strâmte spre dumnezeire
Care ni se deschide să putem merge la mântuire
Dumnezeu ne-a dăruit ca jug smerita cugetare,
Să iubim smerenia și ea ne va păzi de pătare.
Neprețuirea de sine înseamnă a nu te compara,
Și a nu spune despre un lucru bun că e opera ta.
Nici cel trufaș la cugetare nu-și cunoaște căderile,
Nici cel smerit la cugetare nu-și cunoaște virtuțile,
Nu orice om care este liniștit e smerit cugetător,
Dar orice smerit cugetător este un liniștit trăitor.
Se cere smerenia tinerilor și dragostea bătrânilor,
Este bine ca smerenia să intre în casele oamenilor,
Că ea, chiar și fără fapte, iartă oamenii de păcate
Smerenia înseamnă și să te evaluezi „ca la carte‟
Smerit este cel vrednic de fală, care nu se fălește,
Este acela care se consideră pe sine că ticălos este,
Se socotește lipsit de învățătură, dar e aflat înțelept.
Din ascultare se naște smerenia și viitorul deștept.
Să căutăm iubirea și să o trăim cu smerenie multă
Unde nu este smerenie, nimic nu este, viața-i mută,
Omul smerit are totdeauna odihnă, minte limpede,
Iubind smerenia, nu lăsăm inima de ea să se lepede.
Mai înainte de toate să fim smeriți față de Dumnezeu,
Pentru credința noastră să ne ferească de duhul rău,
Doamne, venim smeriți la Tine, cu multă rugăciune,
Ca smerenia să primeze, să lumineze întreaga lume!
VIRTUTEA
Virtutea este însușirea dominantă a caracterului,
Care va aduce excelentă morală vieții individului,
În măsura în care face consecvent ce este bine
Din punct de vedere moral și prin activități bune
E o însușire de caracter care vizează idealul etic,
Binele, integritatea morală și frumosul statornic,
E o manifestare a cunoștinței ce susține virtutea,
Iar virtutea e hrana sufletului, ne aduce fericirea.
Virtuțile, ca știința și arta, se câștigă cu practică.
Virtutea pe măsură ce-o obținem, e mai falnică,
Cu cât înaintăm pe calea ei, e mai ușoară calea
Dintre averi, numai virtutea nu se poate înstrăina
Virtuțile cardinale, sau morale ne dau identitatea,
Ele sunt: prudența, cumpătarea, tăria, dreptatea.
Și altele, ca: dărnicia, blândețea, curăția, umilința,
Ascultarea, disciplina, iertarea, mila și sârguința.
De virtute se spune că e rațiunea devenită energie,
Ea este o torță ce luminează precum o flacără vie,
Virtutea e talentul înfrânării, arta, a nu fi tu însuți,
Ea e fundamentul amiciției, pe care-l putem însuti.
Virtutea nu înseamnă doar a ști, ci și a face multe,
Ea e demnitatea de a nu accede la mizeriile înalte,
Virtutea prețioasă adesea se ascunde sub zdrențe,
Aurul lucește, virtutea strălucește, viciul orbește.
Rădăcinile virtuții sunt amare, dar fructele-s dulci
Toate trăsăturile divine pot deveni mult mai adânci,
Dacă sunt strâns legate între ele, întreținute mereu
Și trăind după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Abandonarea acestor principii a adus situația de azi,
Pe care-o condamnăm cu toții și suntem indignați.
Doamne, învață-ne pe noi toate principiile morale,
Și dă-ne virtuți să putem slăvi toate minunile Tale!
DRAGOSTEA
Este un sentimentul de afecțiune dezinteresată,
Pentru cineva sau ceva, care-ți e lipit de suflet,
Aceasta este dragostea, cu lumina ei parfumată,
Și grațioasă ca o zână cu pași ușori de menuet.
Dragostea aduce dorința de a da altuia ce-i al tău
Și de a simți fericirea altuia ca și cum ar fi a ta.
Omul are nevoie de dragoste. Ea este sufletul său,
Oricine poate deveni poet dacă-l atinge dragostea.
Poate că pentru lume ești o singură persoană,
Dar pentru o anume persoană ești întreaga lume.
Întotdeauna, în dragostea este și nebunie umană
Dar, întotdeauna, în nebunie există ceva rațiune.
Dragostea fără prietenie e ca …din nisip un castel
Prietenia e pansament pentru durerile dragostei,
Nu se spune: „Am nevoie de tine, te iubesc fidel!‟
Ci: „Am nevoie de tine, pentru că iubesc ochii tăi!‟
Atunci când nu trebuie să-ți ceri iertare niciodată,
Se poate spune că s-a înfiripat dragostea curată.
Dragostea-i magie, sau iluzie, sau ambele laolaltă?
Pentru cine simte dragostea, lumea este minunată.
Prietenia poate să aducă, adeseori, mare dragoste,
Dar dragostea nu duce la vreo prietenie niciodată,
Uneori inima vede ce-i invizibil pentru ochi și minte,
Totul stă în voia inimii, și de nimic nu-i schimbată.
Dragostea-i cea mai puternică forță din univers,
O viață fără dragoste e ca un an fără primăvară.
Poeții au harul de a o înălța la cer, vers cu vers,
Luna, întotdeauna, c-un nour de vrajă o înfășoară.
Dragostea e spațiul și timpul, cu inima măsurate,
O fi avut dreptate cine a pus în cărți dragostea?
Se prea poate, ca ea să nu poată fi în altă parte.
Ea este o bătălie, un război, ea este maturitatea.
Dragostea vine ca o furtună, nu-ți dai seama, iat-o!
Nu o interesează de porți, uși, ferestre, sau ziduri
Și pleacă încet, cu picioare de plumb, dar iart-o,
E sfâșiată de țipetele păsărilor călătoare, de gânduri!
Dragostea e ca focul, dacă n-o întreții, se stinge,
Dragostea apusă-i ca un vulcan, poate reizbucni,
Ea e ca un stăpân, plăcut de îndurat și te aprinde,
E taină ascunsă de îndrăgostiții cu frică de lumini.
Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali,
O fi dragoste la prima vedere, dar s-o privim iară,
Să nu-i vorbim fără suflet, așa ca simpli papagali,
Și să n-o exagerăm, că robia ei poate să ne piară!
Cursul dragostei curate n-a fost niciodată neted,
Întrepătrunderea sufletelor întâmpină obstacole,
Dar cu credință și rugăciuni, pașii buni se succed,
Că Dumnezeu e mare și ne ferește de extrasistole.
„Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta.” Emanuel Swedenborg
|
FERICIREA
Fericirea este acea plăcere care nu se repetă.
Pe pământ nu există nicicum fericire perfectă,
Avem în noi iluziunea, credința și încrederea,
Daruri divine, care compun pentru noi fericirea.
Fericirea e viață activă, plăcută și cu mult umor,
Ea nu stă în lipsa dorințelor ci-n cunoașterea lor.
Când suntem fericiți suntem foarte îndrăgostiți,
Dar nu întotdeauna buni și când suntem fericiți.
Dacă vrei să fii fericit, ai putea să devii negreșit,
Fă-i pe alții să creadă că din cauza lor ești fericit,
Secretul fericirii nu este să faci ceea ce îţi place,
Ci să-ți placă ceea ce faci și, să faci ce se face.
Când o uşă a fericirii se închide, alta se deschide
Dar, ne uităm prea mult la cea care ni se închide.
Ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoaștem,
Ca fiind acea stare a conștiinței, ce o deșteptăm,
Componentele fundamentale ale fericirii sunt:
Să faci ceva, să iubești pe cineva, să ai avânt.
Puțin trebuie pentru a-i face fericiți pe înțelepți,
Nimic nu-i ajută pe nebuni, ei sunt nenorociți!
Una dintre condiţiile fericirii este înţelepciunea,
Și mai ceva e credința în Domnul și rugăciunea,
Să ne rugăm lui Dumnezeu cu mai multă iubire:
Doamne miluiește-ne cu credință și cu fericire!
„Din când în când este bine să te oprești din urmărirea fericirii şi să te mulțumești să fii fericit.” Guillaume Apollinaire
|
MOARTEA
Moartea este un prieten fidel al nostru,
Cine nu-i pregătit este plecat de-acasă.
Oamenii văd moartea ca pe un monstru,
Dar celui care-a murit de nimic nu-i pasă.
Eminescu zise: „Nu de moarte mă cutremur
Ci de veșnicia ei”. Dar nu a avut dreptate,
În ceea ce-l privește vibrează un murmur,
Căci el a rămas viu pentru eternitate.
Dacă mori trebuie să fii complet fericit,
Sufletul tău continuă să trăiască undeva
Și, urme dacă lași vei fi mult timp iubit,
Pacea absolută, prin moarte, vine cumva.
Dacă omul nu are un ideal pentru-a muri,
Înseamnă că pentru a trăi este în eroare.
O viață petrecută cu folos de ți-o asiguri,
Moartea va fi liniștită, va deveni favoare!
A muri înseamnă a te muta într-o stea.
Pustiul e înțeles doar de cel care l-a trăit,
Începem să murim când n-avem ce opta
Și, totuși, despre moarte e greu de vorbit.
Așteptarea face supraviețuirea mai lungă,
Înseamnă o alunecare în moarte, mai lentă.
Nu-i cel mai rău când ea o să ne-ajungă,
Mai rău e când o chemăm și ea nu-i atentă.
Să-L rugăm pe Domnul pentr-o moarte curată,
Cu multă umilință și-n închinăciuni mereu,
Că una ne e crucea și-avem numai o soartă,
Stăpânul morții noastre e numai Dumnezeu!
„Cum mi-ar plăcea să mor? Nu mă amestec în afacerile lui Dumnezeu. Tot ce pot să spun, este că avem, fiecare, moartea pe care o merităm.” Mircea Ciobanu
|
SUFLETUL
Sufletul reprezintă totalitatea proceselor afective
Intelectuale, voliționale și psihice, de asumare,
Este factor esențial în corp și în actele volitive,
Este ca o substanță spiriiituală de sine stătătoare.
Sufletul se poate defini și ca „ochi de lumină‟,
Dar de lumină divină, nu din lumină artificială,
El are nevoie de liniște, de o eliberare deplină,
Să nu resimtă dureri cauzate de griji și de boală.
Sfântul acela, dumnezeiescul Iov, zicea:
„Din pântecele mamei mele căzui în groapă!″,
Deși a trăit ca sfânt, cinci sute de ani și ceva,
Sufletul lui de sfânt, cu veșnicia se-adapă.
Voi n-auziți cu ce ne aseamănă Duhul Sfânt?
Omul ca iarba, zilele lui ca florile câmpului,
Așa va înflori și, zilele-i devin umbre pe pământ,
Iar sufletul merge la judecata de apoi a Domnului!
Uscatu-s-a iarba și florile s-au stins, au căzut,
Doar cuvântul Domnului va rămâne în veac,
Nu-i bază pe viață, ea-i doar umbră și vis, atât,
Iar trupurile morților în țărână se prefac.
Prima poruncă a lui Dumnezeu așa spune:
„Că din pământ ești și în pământ vei merge!",
Dar sufletul omului în vecii vecilor va rămâne,
Că el este duh, Domnul l-a făcut, cu a Lui lege.
„Cu spiritul este ca şi cu stomacul: nu poţi să-i dai decât lucruri pe care le poate digera.” — Winston Churchill
„Un suflet mare este deasupra jignirii, nedreptății, durerii și batjocurii.” — Jean de la Bruyere
„Cele mai puternice suflete s-au născut din suferințe, cele mai puternice caractere sunt pline de cicatrici.” Khalil Gibran
„Sufletul este prelugirea unei aripi de înger care are curaj să zboare.” Lelia Mossora
|
RAIUL
Raiul este locul unde, potrivit credinței noastre,
Ajung sufletele bunilor credincioși după moarte,
În limbaj laic, se mai înțelege un peisaj de vis,
Închipuindu-ne grădina Edenului, frumos paradis.
Cartea cărților spune că-n Rai nu sunt dureri,
Nici griji, nici necesități sau felurite îndatoriri,
Îndatoririle sunt doar înainte de a urca la cer,
Dar totul este imaginație, speranță, vis, mister.
Raiul nu e numai un loc, ci și o stare de spirit,
El mai înseamnă să fii una cu Domnul, în suflet.
Dumnezeu i-a creat, în Rai, pe Adam și pe Eva,
Iar „păcatul lor‟ i-a trimis să zămislească lumea.
O credință mai mică îți va duce sufletul în rai,
Și o viață veșnică, fericit printre îngeri să stai,
Iar o credință mare îți va aduce raiul în suflet,
Ca pământean vei fi împlinit, credincios, „cochet‟.
Viața este un rai, doar că noi nu vrem să știm,
Chiar mâine ar fi rai, dacă am ști s-o prețuim.
Paradisul ar fi cu adevărat paradis pentru noi,
De-am ști să zburăm peste ură, griji și nevoi.
Poarta Raiului e deschisă, dar nu oricine intră.
Este fericire și pe pământ, și este mult râvnită,
Dar este plină de păcate și nu poate fi veșnică,
Iar calea spre Paradisul ceresc, devine himerică.
Biserica-i scară spre Rai, urcată prin rugăciuni,
La capătul ei Sf. Petru prinde creștinii de mâini.
Să ne rugăm smeriți și, din tot sufletul, mereu,
Purtându-ne crezul în mare iubire de Dumnezeu!
„Paradisul nu este neapărat locul pe care în visele noastre minunat îl găsim, este pământul pe care trăind fericiţi, sufleteşte, mult mai curaţi ne simţim.” distih de Valeria Mahok
|
IADUL
Iadul e locul în care, ajung sufletele păcătoșilor
După moarte, pentru ispășirea tuturor păcatelor
Din timpul vieții și, vin chinuri veșnice sufletești.
Este acel loc în care dragostea nu o mai găsești.
Infernul e când rugăciunea devine de neconceput,
E disperarea absolută și întunericul de nestrăbătut,
E locul unde nu se mai întreabă „ce este de făcut?‟
Este durerea sufletului că pe Dumnezeu l-a pierdut
Iadul este un loc, un timp, o stare a conștiinței,
Lipsind în totalitate dragostea și facla credinței.
Iadul este pavat cu intenții și cu invenții, știați?
E locul unde îngerii ratați joacă rol de împărați.
Cerul să fie cer, face cu Dumnezeu comunicarea,
Iadul să fie iad, își face de Dumnezeu separarea.
Iadul este starea celor care au încetat să spere
Și a celui aplecat deasupra prăpastiei să dispere.
Iadul, dacă există, trebuie să fie foarte încăpător,
Curios, acolo unde-i foc este un întuneric orbitor.
Infernul începe unde nu mai este nicio speranță,
Și el nu poate funcționa fără a dracilor prestanță.
Iadul constă tocmai în egoismul închis în sine,
Păcătoșii nu pot comunica așa cum le-ar fi bine,
Fiecare-și trăiește a sa catastrofă și nenorocire,
Nu e nimic mai îngrozitor decât așa „însuflețire‟
Și raiul și iadul sunt, stări ale sufletului omenesc,
De noi depinde ce vrem din Spiritul Dumnezeiesc.
Să ne ferim de iad, trăind viața-n credință mereu,
În smerenie și cu închinăciuni la bunul Dumnezeu!
"Iadul este o stare și loc. Până la urmă, iadul este despărțirea de Dumnezeu, o viață fără Dumnezeu." Părintele Iustin Miron
|
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|